3

Privirea i se izbi în lumină de privirea lui, ce aștepta ca ochii ei să radieze fericire. El, zâmbi dulce, sărutându-i pleoapele , apoi buza de jos. Furată pentru câteva secunde de atmosfera dulce, se lăsă purtată de val.

Deodată,ea sări din așternut bolborosind:

-Oh nu... Doamne! Asta nu s-a întâmplat! NU,NU ... Nu se poate. Trebuie să plec!

Franch rămase uimit. Trezit la realitate, încercă să-și oprească scânteia de viață, care acum își înghesuia picioarele sale subțiri în blugi, îndreptându-se bulversată spre ușă.

-Nu! Te rog! Nu pleca așa! Pentru numele lui Dumnezeu! striga exasperat când era deja prea târziu; pașii fetei se imprimaseră pe podeaua casei , pe scări , în privirea lui mată. ''Nici nu te-am cunoscut bine...Nici nu îți știu numele...'' continua să-și zică în minte , mustrându-se pentru ezitarea de a o opri. Întârziere. O secundă de moarte apoi iarăși săgețile nemiloase ce penetrau interiorul.

Se întoarse în pat. Dezordinea domina în toată încăperea , incomod , dezbina dezechilibrul deja format. Ochii lui erau ațintiti spre tavan cu indignare. Schița în mintea lui sub forma unui neologism toată noaptea trecută. Se ridică. Rămase pur și simplu privind covorul moale pe care sclipea ceva discret. Își întinse mâna. O brățară împetită într-o multitudine de culori , cu o mică amprentă de finețe printr-un ștras care abia se zărea, dar care avu destulă putere să-i atragă atenția bărbatului. Mirosul fetei se simțea înca în asternuturi. Brățara îl intensifica.

Franch a coborât în grabă din pat, ieșind din dormitor. Ceva îi apăsa pieptul incomodându-l. Nu putea să alunge chipul fetei din subconștientul lui. Nările era dominate de aroma pielii moi pe care o savurase până la epuizare. Contura cu atâta grija în închipuirea sa fizionomia acelui ''ceva'' ce-l devastă într-un fel. Acum, era o parte din el. Se dezintegrase. La plecarea ei, luă acea parte fără de care el se simțea incomplet.

Telefonul sună:

-Bună,Franch. Sper că nu deranjez. Trebie să vii până la redacție, avem ceva nou.

-Desigur. Voi fi acolo într-o oră maxim.

Vocea lui Hanry James , șeful său, era neutră, fară urme de culoare. Impunea sec acea venire imediată, deși nu folosea nici măcar o nuanță de furie și fără a excela. Probabil, era demn de respect, acel om care merită să fie servit indiferent de circumstanțe.

Bărbatul făcu un duș rapid, privind cu atenție minutele cum alergau, fără precizie, pe lângă el. Își scose hainele cele mai lejere, o pereche de jeanși și un tricou comod, apoi ieși din casă îndreptându-se spre mașina din garaj.

Porni motorul.

Se zărea agale,înaintând fără grabă spre oraș.

''Cine naiba ești! De ce ai apăsat cu atâta impunere inima-mi?Mi-ai injectat drogul tău!''

Apăsă accelerația căzând în inconștiență. În fața lui, o bătrâna se chinuia să treacă strada. Frâna scârțâi. Bătrânica rămase stană de piatră ,proptită în mijlocul trecerii de pietoni. Îmbrățișând apoi realitatea, femeia își continuă drumul îngăimând ceva fără a se uita în urmă. Bastonașul ei bătea tremurând trotuarul.

Revenindu-și și el din șoc , simțind sunetul deranjant al unui claxon , începu să-și miște roțile spre destinație. Cu toate că mai avea puțin si omora baba, continua să se gândească la necunoscuta lui.

***

Urca scările. Deschise ușa biroului. Salută discret , apoi se așeză pe scaun la semnul șefului.

Omul acela depășea cu puțin vârsta de patruzeci de ani. Statura sa impunătoare și ochii pătrunzători trădau acea nuanță de superioritate discretă. Telefonul îi sună. Se scuză printr-un alt semn facut din cap, apoi răspunse:

-Da spune. A venit? Și nu ți-a zis unde a umblat toată noaptea? E bine? [pauză îndelungată apoi.... un oftat scurt. ] Slavă Domnului! Bine, voi fi acasă pe la 4. Pa.

Închise. Se relaxă. Mușchii feței lui prinseră acel contur de binedispunere.

- Să trecem la subiect, zise acestea ridicând privirea spre Franch. Trebuie să iei niște interviuri anumitor persoane. Nimic special, doar că va trebui să le faci singur. Craig a plecat din oraș pentru câteva zile. Nu știm cât va sta.

-Nici o problemă, se adresă acesta.

Discuția se curbă în mii de direcții. Probabil detaliile se pierdeau în jurul lor ca acea muzică relaxantă ce îi încântă auzul lui, încă de la intrare.

Acum, era târziu, iar el se îndrepta spre localul unde o cunoscuse. Sau nu o cunoscuse niciodată, nicăieri. Nu-i știa nici măcar numele....